Clisura Dunarii

Mihai LEONTE

Ciclul de poezii Mirajele albastre

AŞTEPT

Aştept să vină zorile,
Să văd cerul limpede senin,
Să-ţi ofer toate florile,
Să ştim mereu că ne iubim.

Mă voi pierde în amurg,
Să revăd cerul înstelat,
Să aud buciumul prelung,
Să stau cu tine îmbrăţişat.

Te înconjur toata în privire,
Îţi trimit gânduri curate,
Îţi dăruiesc a mea iubire,
Dar tu eşti aşa departe!

CE FACI, DESTINULE?

Ce faci, Destinule, cu mine?
De ce mă trimiţi la Stele?
Sunt Muritor, nu se cuvine,
Să mă ridic atât de sus, la ele!

Am visat să am o Stea,
Dar nu pot să o ajung!
Ea se strecoară prin perdea,
Ale ei raze mă străpung.

Am fost mereu un visător,
Si un romantic Incurabil,
Prin Universul vesnic, Trecător,
Nu pot sa fiu Inconfundabil.

Steaua va rămâne sus, în zare,
Eu voi fi aicea pe Pământ,
Lumina va veni din depărtare,
Iar eu? Doar IMNE am să-i cânt!

SIMT IUBIREA TA

Simt iubirea ta pătrunsă,
In orice privesc, şi e bogată,
Mi-o dezvălui ne ascunsă,
Dăruindu-mi te toată.

As vrea sa mă întruchipez,
Sa fiu spiritul din frunză,
Iar atunci când mă visezi,
Să te simt în inimă ascunsă.

Te infiltrezi încă din amurg,
In tainiţele inimii rebele,
Ce toată fiinţa o parcurg,
Precum cometele prin stele.

UN ALT UNIVERS

Un Univers venit la tine,
Pe care poate l-ai visat,
Să-ţi aducă clipele sublime,
De vreo Ursită destinat.

Gândurile nu se îneacă în mare,
Nu le poţi pune gratii şi zăbrele,
Ele călătoresc în visare,
Prin Univers, printre stele.

Nu alimenta zilnic tristeţea,
Caută bucuria ce izbucneşte,
Readu-ţi din nou tinereţea,
Viaţa e frumoasă, IUBEŞTE!

CARE VÂNT?

Care vânt a declanşat furtună?
Scoţându-te din dulcea visare?
Fiind cu tristeţea împreună,
Iar acum nu mai ai stare?

Ce fel de Soare te-a dezgheţat?
Aducându-ţi în suflet licăriri?
Şi care Stea te-a încântat,
Aducându-ţi in ochi sclipiri?

Lasă-ţi inima liberă să viseze,
Să plece pe culmi de necuprins,
Sufletul să se elibereze,
Spre culmile acelea din vis.

BIDIVIUL TIMP...

Încalec pe bidiviul timp,
Căci el sigur merge înainte,
Nu-mi cere nimic în schimb,
Nici măcar să fiu cuminte.

L-am potcovit pe bidiviu,
Cu mult frumoase amintiri,
Pe care le păstrez, le ştiu,
Ale vechilor şi noilor iubiri.

Cu bidiviul am trecut furtuni,
Şi totuşi am mers mai departe,
Toate mi s-au părut minuni,
Înscrise în a vieţii carte.

NĂVODUL TIMPULUI...

Rupeţi a timpului năvod,
Plecaţi pe al vieţii drum,
Uitaţi de gropi şi glod,
Terminaţi ce aţi început acum.

Gustaţi încet din fructul iubirii,
Nu vă grăbiţi! Încet îl savuraţi,
Nu risipiţi esenţa fericirii,
De care sunteţi încărcaţi.

Iubirea şi viaţa, o luptă nebună,
Din care vrem să ne înfruptăm,
Toate în suflet se adună,
Pentru vecie le păstrăm.

SFIDARE !

Sfidând arcul peste timp,
Ignorând marea distanţă,
Îmi iau gândul şi mă plimb,
Lângă tine în vacanţă.

Sar peste lanţul de munţi,
Cu gândul să ajung la tine,
Liniştită şi tăcută mă asculţi,
Trăind clipele sublime.

Aş vrea să fiu acea iubire,
Din care noi ne-am zămislit,
Să încrustăm marea fericire,
Pe care iată ne-a unit.

LĂSAŢI...

Lăsaţi albinele să zboare,
Nu le îngrădiţi mişcarea,
Vor căuta suprema floare,
Pe câmpii, cât cuprinde zarea.

Nu închideţi cercul iubirii,
Lăsaţi gândul în mişcare,
Căci în calea fericirii,
Nimic nu o să-l doboare.

Nu luaţi copiilor jucăria,
Nu puneţi sufletului cătuşe,
Lăsaţi-l să poarte nostalgia,
Acelor gânduri jucăuşe.

TABLOU INERT !

Mi-aş dori să fiu tablou inert,
Pe un perete în camera ta,
Când nu eşti să te aştept,
Iar îndată ce vii, să te pot vedea.

Când dormi, săruturi să-ţi răpesc,
Să nu afle nimeni că te-am sărutat,
Să rămână o taină, că te iubesc,
Cum nu te-a iubit un alt bărbat.

Da, vreau să-ţi fiu eu Zburătorul,
Să-ţi pătrund în inimă discret,
Căci nu se ştie dacă viitorul,
Ne va oferi ceva concret.

TU EŞTI DIVINĂ !

Pentru mine eşti cea mai frumoasă,
Tu m-ai adus pe pajiştea iubirii,
Trimiţându-mi raza luminoasă,
Din mirificul tărâm al fericirii.

Tot ce e frumos la tine se adună,
Să îmi aduci al iubirii parfum,
Tu scoţi aur din raze de lună,
Să fie inimile noastre împreună.

Peste buzele tale calde,
Se abate o tainică lumină,
Adusă din soare, si stelele toate,
Eu te ADOR, cum eşti; DIVINĂ.

AŞ ALERGA...

Cum aş alerga cu tine,
Pe câmpii cu Sânziene?
Cum m-aş tăvăli cu tine,
Prin moldavele troiene?

Cum ar fi să te sărut,
Peste fragile din buze?
Cum ar fi să împrumut,
Zâmbete de mult apuse?

Tot întreb; şi ce? şi cum?
Dar răspunsuri nu găsesc,
Îţi trimit doar gândul bun,
Şi un sincer; te iubesc.

LA IZVORUL DORULUI

Aleargă gândurile în zbor,
Adună-le tu cântăreţ din liră,
Trimite-le departe la izvor,
Unde iubirea se resfiră.

O fugă nebună se încinge,
Cuprinsă-mi e fiinţa de dor,
Nici o apa nu-l poate stinge,
Şi nici să-l oprească din zbor.

Simt furtuna. Iubirea-i departe,
Zgomot de ape, linişte în cer,
Vino alături mine aproape,
Căci ştii bine; Te prefer.

CLIPE FRUMOASE

Îngerii împrăştie petale,
Se scaldă în privirea ta,
Adunând iubirile totale,
In toată fiinţa mea.

Pe sânii tăi, doi albi crini,
Îmi odihnesc pudic privirea,
Mângâindu-mă, tu îmi alini,
Orice necaz. Eşti fericirea.

Palmele tale, aripi de înger,
Le simt ca adierea de mătase,
Din realitate urc spre cer,
Să nu pierd clipele frumoase.

VINO!

Vino să te plimb prin viile în muguri,
Să-ţi alung din suflet tristeţea,
Să culegem a iubirii struguri,
Să reînviem în inimi tinereţea.

Să-ţi aduc lumina în privire,
Amândoi prin vise să întinerim,
Să ai în suflet doar fericire,
O singură fiinţă să devenim.

Să plecăm acolo unde arde,
Sărutul florilor din luna Mai,
Sub al iubirilor stindarde,
Să-ţi spun; Nu pleca, mai stai!

ALERG PE PAJIŞTEA ALBASTRĂ

Am căutat pe cer o stea,
Aruncându-i nocturne priviri,
Ca drept răspuns îmi trimitea,
Luminoase, blândele-i sclipiri.

Voiam să plutesc pe Cerul senin,
Vâslind cu gândul printre raze,
Zburam cu pieptul de iubire plin,
Căutând-mi astrale ipostaze.

Oricât am încercat să merg,
Pe imensa Pajişte Albastră,
Înaintez încet, nu mai alerg,
Visând la iubirea noastră.

SIMFONIA PLOPULUI ALB

Somnul se scutură în noapte,
Ca frunzele plopului alb,
Cu simfonii din etere luate,
Aduse de vânt, aşa de legănat.

Mă uit peste dealuri, prin vii,
Ruginite de soare-n amurg,
La acel tablou pictat, îl ştii?
Din care culorile simple curg.

Simt şi eu adierea de o clipa,
Tu ai venit să mă mângâi,
De sărutări faci risipă,
Ca la întâlnirea dintâi.

PRIMESC

Primesc iubirea ta curată,
Ca pe un har Divin,
Cum cerul senin arată,
Dragoste pentru albul crin.

Tu mă îndemni să descifrez,
Enigmele încă nedezlegate,
În tinereţe să mă înrolez,
Prin noi iubiri neegalate.

Încerci să mă înveţi din nou.
Că visul nu e îngropat,
Ci el revine, nou ecou,
Pe care tu l-ai activat.

Îmi spui că zilele sunt vulturi,
Zburând pe Pajiştea Albastră,
Prin faţă mereu îmi fluturi,
Poezii cu iubirea noastră.

ÎNTOARCE-TE !

Întoarce-te în timp, copilă,
Alergând prin verzile câmpii,
Regăseşte-te fertilă,
Reclădeşte-te din temelii.

Primeşte lumina de la Soare,
Izvorâre a Cerului Senin,
Pe care o primeşte fiecare,
Mulţumindu-ne deplin.

Gândul tău fie imaculat,
Petale de la Crinul Alb,
Să iubeşti tot mai curat,
Alunecând pe al vieţii fald.

Nu-ţi lăsa inima să sângereze,
În tristeţe să se scufunde,
Sufletul mereu să viseze,
Plutind pe ale vieţii unde.

CHEMARE

Dragostea ta mă cheamă,
Simfonia iubirii să-mi cânte,
Totul spre visare mă îndeamnă,
Bucuria inima să-mi inunde.

Privesc Steaua din capul zării,
În fiecare seară, zi de zi,
Îmi baţi la uşa întrebării,
Dorul de tine a-mi potoli.

Astfel troiene de gânduri,
Pe tine iubito te îmbracă,
Am făcut-o în diferite rânduri.
Sufletul în iubire se încarcă.

REVIN !

Nedescifratele spirale,
Renasc din torţe împletite,
Venind din vremi atemporale,
Spre zile actuale, însorite.

Ascult acele cântece în zori,
Care îmi legănau copilăria,
Triluri de privighetori,
Şi mă cuprinde nostalgia.

Îmi plimb picioarele prin rouă,
Prin miriştea de rădăcini,
Aducându-mi o mireasmă nouă,
Izvorâtă din florile de crini.

Revin la cântecele din noapte,
Cântate de tinerii flăcăi,
Ca alinătoare şoapte,
Venite din ale satului văi.

NU ÎNTÂMPLĂTOR!

Sigur nu e întâmplător,
Divinul mi te-a scos în cale,
Să-mi sfâşii sufletul de dor,
Să fi fost o întâmplare?

Recitesc scrisoarea olografă,
Aduc din trecut secvenţe,
Să prind timpul în agrafă,
Pe unde cu diverse frecvenţe.

Pe atunci nu aveam un dor,
Tu l-ai strecurat în scrisoare,
Caut răspunsul din zbor,
Să fi fost o întâmplare?

CE POATE FI?

Ce poate fi o scrisoare?
Poate fi mult, poate fi puţin,
Ea poate fi doar o boare,
Venită din Cerul Senin.

Atunci când este rostuită,
Prin cuvinte meşteşugite,
Îşi atinge ţinta dorită,
Către ţeluri bine definite.

Ca un şarpe prin ierburi,
Se lasă cuvântul strecurat,
Abătând inima de la treburi,
Lasă sufletul încătuşat.

SĂ TE CULEG...

Vreau să te culeg ca pe o floare,
Din câmpul vast al omenirii,
Blândă, frumoasă, mirositoare,
Amândoi pe tărâmul fericirii.

Să adaug seva sângelui meu,
Visele spre cerul senin să zboare,
Puternice, înălţătoare mereu,
Însoţite de eternul soare.

Să-mi fii lângă mine verde liană,
De mine să nu te rupi nicicând.
Să-mi umpli de iubire, inima goală,
Aici în viaţă, până dincolo de mormânt.

UN ULTIM BOLERO!

Un ultim bolero dansat,
Un ultim imn neînchinat,
Când începuse muzica în sală,
Era o linişte aproximativ abisală.

Dar pe măsura ce dansau perechi,
Revedeam privelişti vechi,
Tu revedeai pajiştea albastră,
În splendoare, nesfârşită, vastă.

Fiindcă nu avem încotro!
Vom asculta un ultim bolero.

Când priveai la pajiştea albastră,
Mă oglindeam în ochii tăi,
Pluteam în fericirea noastră,
Mă îmbrăţişa-i cu inocenţă,
Sau poate cu indiferenţă?

Căutam visuri în stele
Prin necuprinsul Univers,
Aleargă gândurile rebele,
Pentru a le strânge într-un vers.

ESTUL CARDINAL...

Bate Crivăţul, şi iar tresar,
Ard noi sentimente îngheţate,
Aduse din Estul Cardinal,
Oare de ce visez la toate?

E adevărat că vin sclipiri,
Aducând cu ele magia luminii,
Oare sunt osândit la noapte,
Să nu văd cerul senin şi crinii?

Visele născute în plină vară,
Nu vreau să moară în neant,
Îmi vreau în suflet primăvară,
Venita de la cerul instelat.

TĂCUTĂ ICOANĂ...

Din buzele tale, trandafir,
Să-ţi răpesc roşul aprins,
Spre bucuria albului crin,
Alimentându-i dorul nestins.

Vreau să simt aceeaşi înfiorare,
Precum te uiţi la un tablou,
Care emană nuanţe de culoare,
Răsfrânte de a luminii ecou.

Te port în suflet tăcută icoană,
Să reînvii nostalgii în amurg,
Să păstrăm veşnic a iubirii taină,
Să înceteze lacrimi ce curg.

Inima mea să o simt neobosită,
În mişcare, ca argintul viu,
De iubire plină, puternic palpită,
Izvorând din ceea ce-ţi scriu.

FĂRÂME DE IUBIRE

Ţi-am oferit fărâme de iubire,
Care să-ţi lumineze dimineaţa,
Să revii mereu spre fericire,
Înseninându-ţi cu soare viaţa.

Am vrut să creez noi curcubee,
Să preiau culori mai inocente,
Să te proslăvesc pe tine femeie,
Prin cuvintele decente.

Tu vei rămâne tot frumoasă,
Te vreau în tărâmul nemuririi,
Vei persistă ai inimii aleasă,
Să bem din potirul fericirii.

SUFLET VRĂJIT...

Îmi dai prilejul să te cânt,
La fiecare nouă întâlnire,
Ştii că nu voi putea să plâng,
Poate doar de fericire.

Îmi pui în inimă jăratic,
Să-mi ardă dorul mai intens,
Şi cu un aer primăvăratic,
Totul mi se face vers.

Mi-ai adus cerul albastru
Alungând negrii nori,
Mi-ai pus în faţă un pilastru,
Să mă sprijin uneori.

Drumul meu va fi vrăjit,
De trecerea prin Calea Lactee,
Sufletul îmi e cucerit,
De tine elegantă femeie.

MĂCINAT DE DORURI...

Mă macină doruri nebune,
Le păstrez în ascunzişuri,
Să nu le ştie întreaga lume,
Numai tainice frunzişuri.

Strivite de pietre în maluri,
Sunt gânduri plecate departe,
Risipind lumină în valuri,
Pe aceste versuri necoapte.

Te-am căutat prin diverse cotloane,
Prin timp, real şi infinit,
Să-mi potolesc a iubirii foame,
Sunt fericit că te-am găsit.

CE PUI ÎN CUVINTE?

Oare ce pui în cuvinte?
Se pare că multă lumină,
Adunată din lucrurile sfinte,
De aceea eşti sublimă.

Ochii mai mari se deschid,
Când ajung peste chipul tău,
Nu vreau nicicum să te divid,
Crăiasă a sufletului meu.

Iubirea nu vreau să risipesc,
Căci tu o meriţi deplin,
Vreau să ştii că te iubesc,
Sub cerul limpede, senin.

CU SUFLETUL ÎN FOC!

Sufletul îmi este mereu în foc,
Ce mistuitor îmi curge în vene,
Nu vreau să visuri să îngrop,
În străfunduri de avene.

Oare cine mi-ar interzice,
Ca iubirea să încolţească?
Timpule să-mi fii complice,
Lasă-mi inima să iubească.

Nu mai scriu destul de lungi poeme,
Să cred că am obosit?
Reuşesc doar simple catrene,
Totuşi mă simt mulţumit!

Îmi păstrez optimismul intact,
Cu care am trecut prin viaţă,
Cu Soarele am un contract,
Să mă alinte în orice dimineaţă.

ABSORB MIRESME...

Unde să caut primăvara?
În mugurii tineri? În buzele tale?
În amurgul ce se se arată seara,
În florile ce se aştern în cale?

Absorb mireasma lor cu nesaţ,
În peisajul Terrei etern,
Mergând cu tine braţ la braţ,
Privindu-mă atât de matern.

Contopit în al privirilor potop,
Mă simt atât de fericit,
Căci iată al vieţii scop,
Cu tine mi s-a împlinit.

DIAMANTELE DIN STELE..

Ş lefuiesc diamantele din stele,
T ăind faţetele cât mai lucioase,
E şti superbă cu şuviţele rebele,
F ericit că-mi oferi momente frumoase,
A tunci când te văd cu mărgele,
N estemate, din pietre preţioase.

BALSAMUL IUBIRII

Prin aerul nopţii rătăcesc,
Călătorind cu privirea prin astre,
La tine mereu mă gândesc,
Acolo unde sunt inimile noastre.

Trimite-mi prin stele balsam,
Iubire unduind prin ierburi,
Visez lângă mine să te am,
Să uit de lume, şi de treburi.

Vino la mine, plutind prin văzduh,
Prefă-te în alinarea de zefir,
Adu-mi al dragostei duh,
Prin culori roşii de trandafir.

SIMFONIA IUBIRII

Îmi cântă stele la fereastră,
De cu seară până-n zori,
Venite din Pajiştea Albastră,
Să-mi aducă de la tine flori.

Visurile ca flori se deschid,
Alimentând a iubirii izvoare,
Vreau în braţe să te prind,
Pe tine frumoasă floare.

Revino în fiecare noapte,
De acolo, de departe dintre stele,
Dezvăluie-mi secretul prin şoapte,
Cântă-mi simfonia iubirii noastre.

DE DRAGUL...

De dragul ochilor tăi,
Îmi deschid inima de argint,
Liberă să alerge peste văi,
Cât mai aproape să te simt.

Uitarea mi-o doresc absentă,
Te vreau pe tine cer senin,
Să explodeze iubirea latentă,
Întruchipată în albul crin.

Iubirea veşnic să renască,
Răzbată, şi fie victorioasă,
Vrem visul să se împlinească,
Inundând dragostea frumoasă.

Vrem amândoi să nu vină zorile,
Noaptea să troneze îndelung,
Să nu se ofilească florile,
Drumul iubirii să-l pătrund.

CÂND URSITOARELE!

Cum oare de m-am îndrăgostit,
În tine sufletul pereche am găsit?

Razele noastre în eter s-au întâlnit,
S-au văzut, satisfăcător şi s-au unit.

Aşa cum stelele pe cer se unesc,
Desigur şi ele se iubesc?

Tu vrei să mă săruţi mereu,
Aceeaşi dorinţă o am şi eu.

Rămâne ca visul să se împlinească,
Când Ursitoarele au să hotărască.

CLIPE SUBLIME

Recită-mi mereu acelaşi poem,
Care l-ai scris pentru mine,
Având acelaşi veşnic refren,
Tu mi-ai oferit; CLIPE SUBLIME!

Cântă-mi mereu aceeaşi baladă,
Compusă, special pentru tine,
Pe troscotul din vasta ogradă,
Când mi-ai oferit; CLIPE SUBLIME!

Povesteşte-mi vechi istorii,
Cu feţi frumoşi, cu albe zâne,
Chiar de ne cuprind iar zorii,
Tu îmi oferi; CLIPE SUBLIME.

NU SUNTEM SINGURI.

Tu eşti cu mine. Eşti Zenitul!
Nu vei fi singură niciodată,
Vom atinge amândoi Infinitul,
Mergând împreună; de odata!

Voinţa noastră nu se va frânge,
Calea nu o vrem întunecată,
Fii veselă, şi nu mai plânge,
Îşi vreau faţa luminată.

Noi doi, nu suntem în singurătate,
Uniţi suntem de acelaşi destin,
Vrem să atingem cotele înalte,
Călăuziţi de Creatorul Divin.

ÎN JOCUL DE STELE!

Ne prindem în jocul de stele,
Ne vadă Universul frumuseţea,
Sub cerul care nu are perdele,
Să ne revedem tinereţea.

Totul să fie luminos ca în amiezi,
Încântaţi ne dăruim fericirii,
Cu mine împreuna să dansezi,
Pe parchetul vast al Nemuririi.

Noi ştim că inima e revoltată,
Şi sufletul intens în căutări,
Ne vrem viaţa luminată,
Cu împliniri, dar şi visări.

VIAŢA CA O COMOARĂ.

Păşim spre viaţă inocenţi,
Nopţile ne devin zile,
Suntem oriunde frecvenţi,
Ca spartani în Termopile.

Suntem în ardere ca focuri,
Transformându-ne în jerbe,
Iar în ale vieţii jocuri,
Ne facem zilele superbe.

Începem prin a fi doar muguri,
Care renasc în primăvară,
Anii ni-i transformăm în ruguri,
Viaţa o considerăm comoară.

VICTORIE A VIEŢII NEBUNĂ!

Îmi duc zilnic veşnica trudă,
De sfârşit nu sunt înfricoşat,
Nu îmi consider soarta crudă,
De viaţă nu m-am săturat.

Continuu fierb în mine preferinţe,
Ard mereu ca o nestinsă torţă,
Nu-mi înfrâng anumite dorinţe,
Şi urc spre apogeu în forţă.

Îmi pregătesc conştient plecarea,
Căci ştiu, voi deveni furtună,
Sfârşitul nu va fi jubilarea,
Ci victoria vieţii nebună.

ÎMI DORESC...

Îmi doresc nespus de mult,
Să nu-ţi fie inima atât de tristă,
Iar glasul tău să ţi-l ascult,
Într-o aspect extrem de optimistă.

Ochii să-ţi fie mereu însoriţi,
Ca zâmbetele de fecioare,
Obrajii mereu rumeniţi,
Ca bujorii în splendoare.

Să mă priveşti teribil de deschisă,
Ca florile, albinele din zbor,
Să-ţi văd fericirea prinsă,
Şi pieptul tresăltând de dor.

Să plutim pe ale cerului cărări,
Stele să ne cânte elegii,
Să facem lungi plimbări,
Prin volumele de poezii.

MĂ ÎNTREBAŢI?

Mă întrebaţi când sunt născut?
Vreţi să ştiţi ce vârstă am?
Sunt născut în secolul trecut,
Nu mai ştiu în care an!

Am intrat în vâltoarea lumii,
Cu scâncete de băiat,
Eram în mijlocul furtunii,
Acesta era drumul destinat.

Da, momentul era extraordinar de brutal,
Răpindu-mi ochii mamei dragi,
Ce au plecat în adâncul abisal,
Destinul nu poţi să-l prefaci.

REÎNTOARCERE

Braţele tale, talazuri marine,
M-au cuprins atâtea decenii,
Din dimineţi cu soare senine,
Până la ale apusului vecernii.

Amândoi am împărţit norocul,
Împreună am trăit şi bucuria,
Aşteptăm pereche sorocul,
Să întâmpinăm veşnicia.

Am gustat din parfumul iubirii,
Mergând cu stelele călăuzitoare,
Am băut din cupa fericirii,
Dată de ascunse Ursitoare.

Ne-am unit în acea primăvară,
Reflecţie a timpului etern,
Ne reîntoarcem pentru a câta oară,
Retrăind a tinereţii refren.

CULEG

Culeg din floarea de cireşi,
Şi al înfloriţilor narcişi,
Dorul ce în suflet îl apeşi,
Ca albul inocenţilor caişi.

Se plimbă dorul printre crengi,
Căutând mirosul florilor de dor,
Şi eu, şi tu cauţi să dezlegi,
Enigmaticul iubirii fior.

Am gândul mereu la tine,
Cu inocenţă de copil,
Nu ştiu cât te gândeşti la mine,
Sau îţi e gândul volatil?

DORUL, VIS COLORAT!

Dorul, acest vis colorat,
Se plimbă liber pa Pământ,
Nimeni nu l-a descifrat,
Dar veşnic am să-l cânt.

Spune-mi cine nu are dor,
Atâta timp cât este viu?
Din trecut spre viitor,
Din prezent, spre mai târziu.

Dorul e întruchipat,
În tot ce ne înconjoară,
În suflet întortocheat,
Ne face viaţa primăvară.

Nu-ţi ascunde dorul niciodată,
Redă-l prin simpla poezie,
Să ştie, să afle lumea toată,
Că pluteşti în reverie.

STRĂDUINŢĂ!

Mă străduiesc din hieroglife,
Să te descifrez precum Champollion,
Prin aceste scrieri apocrife,
Să redevin pe drumul vieţii om.

Îmi ung angrenaje ruginite,
Cu acele cuvinte de iubire,
Pe care le aranjez, revizuite,
Într-un scrin, pentru nemurire.

Nu mai sunt acel tânăr izvor,
Am devenit un râu de ani,
Cuprins de viaţă şi de dor,
Dorinţă comună, de profani.

TRECUTE ARHIVE

Părul de colorație crinului alb,
În suflet ca muguri, viguros,
Dorinţe în inimă încă îţi ard,
Iar mersul îl vrei impetuos.

Din ale timpului trecute arhive,
Aduni rătăcită vreo scrisoare,
Amintirile renasc, desigur tardive,
Constituind ale vieţii sfinte altare.

Nu am folosit ca armă cuvântul,
Doar ca prieten m-a însoţit,
Căci mi L-a dăruit Prea Sfântul,
Să-l transform în Infinit.

PRIN CODRII SECULARI

Mă pierd prin codrii seculari,
Ca gândurile să le împânzesc,
Mă alătur altor solitari,
Cum aş putea să mă opresc?

Cu toate că merg înspre tăcere,
Aş vrea să întrevăd infinitul,
Am o deosebită plăcere,
Să îndepărtez sfârşitul.

Îmi înfăşor un brâu de stele,
Preluate din Pajiştea Albastră,
Te numeri şi tu printre ele,
Frumoasă muşcată în fereastră.

TE AM AŞTEPTAT SĂ VII...

Te-am aşteptat să vii
În lumea-mi inocentă,
Ştiam că n-ai să întârzii,
Ştiindu-te corectă,
Iar tu ai fost prezentă.

Sincer, am avut emoţii clare,
Îmi pierdusem şirul de cuvinte,
Tu ai apărut din depărtare,
Magie simplă, în vara fierbinte.

Nu te-ai oprit, ca de exemplu lăstunii,
Ai plecat iarăşi la cuibul tău,
La casa cu cerdac şi cu petunii,
Lăsând în urmă păreri de rău.

Din visuri magice ne-am împletit,
Ca îndrăgostiţii frumoasele iluzii,
În clipa când ne-am despărţit,
Ne-am încurcat printre concluzii.

DOR NEPOTOLIT

Cum eram de însetat,
Rătăceam să caut un izvor,
Iată astăzi am aflat,
Că mi s-a perfect un dor.

Sete de iubire mi-a rămas,
Potolită doar din priviri,
Strălucirea unui ceas,
Care va naşte amintiri.

Ai plecat, aşa în grabă,
Nu te puteam reţine, bine ştii,
Sufletele încă se întreabă,
De ce-s iubirile târzii?

Poate, în timpul trecător,
Numărăm clipele pierdute,
Nu poate fi întâmplător,
Aceleaşi zile sunt trecute.

TE-AM CĂUTAT...

Te-am căutat peste tot,
Prin visuri, prin stele,
Am obosit. Nu mai pot,
Stăpâni gânduri rebele.

Chiar aşa, fiind departe,
Te cuprind doar din priviri,
Ascult acele astrale şoapte,
Ce renasc doar amintiri.

De câte ori te voi chema,
Gândul să îmi luminezi,
Vei rămâne în inima mea,
Steaua la care visez.

SIMPLITATE

Pe faţa ta e cerul senin,
Părul tău e plin de stele,
Tu ai zâmbetul sublim,
Mâini simple, minus inele.

Tu nu ai avut mărgele albe,
În urechi nu ai avut cercei,
Gâtul iţi e frumos scutit de podoabe,
Ai fost şi eşti frumoasa, privat de ei.

O brăţară de argint,
Cu dragoste îţi strânge mâna,
Eşti divină pe acest pământ,
Ochi-ţi oglindesc lumina.

MANE, TEKEL, FARES!

Toamna se apropia,
Ploaia inunda,
Trupul biciuia,
Sufletul îmi fumega,
Doar ea dăinuia,
Şi nu şovăia,
EA, IUBIREA TA.

Eu nu cântăream,
Nici nu număram,
Nici nu împărţeam,
Să primesc întreagă,
A iubirii fragă,
Cu miros de crin,
Sub cerul senin.

Voi fi contrazis,
Că este un vis,
Mergem mai departe,
În realitate.

VISURI VIITOARE!

Cerul Senin surâzător,
Împarte peste tot lumină,
Spre ţeluri încrezător,
De iubirea ta divină.

Încerc să trec peste pârleaz,
În al grădinii tale parfum,
Întrezăresc sa fiu treaz,
Nu visător cum sunt acum.

Sclipirile din noapte, relative,
Mi le doresc conturate mai viu,
Visurile nu le vreau tardive,
Chiar dacă se nasc mai târziu.

În noapte mai bântuie vise,
Nu reprezintă că sunt visător,
Îmi vreau gândurile concise,
Ca ele să meargă spre viitor.

NU SUNT BANI!

extrase din cotidian!

Vezi un bloc, cu cinci nivele,
(Stă aşa de zeci de ani)
Fără cărămizi în ele,
Nimeni nu-l va termina,
Zice-se că; NU SUNT BANI!

Iese multă lume-n stradă,
Tare-s mulţi, îs excluzând număr,
Oameni mici, şi oameni mari,
Vor de muncă, vor salarii,
Guvernanţii? NU AU BANI!

Este linişte în clasă,
Tac în frig micii şcolari,
N-au nici cărţi şi nici caiete,
Căci părinţii: NU AU BANI!

Primăria este plină,
Mulţi bătrâni pensionari,
Ei vor banii pe caldură,
Dar Primarul? N-ARE BANI!

Trenul se opreşte brusc,
In câmpia nesfarşită,
Iar în jur numai jandarmi,
Călătorii n-au bilete,
Şi se scuză că: N-AU BANI!

Birturi multe, cafe-baruri,
Goale chiar la zile mari,
Nu-s clienţi ca altădată,
Nu mai beau, că; NU AU BANI!

In uşă la magazine,
Cerşetori mai mici, mai mari,
Stau cu brațele întinse,
Să adune ceva bani!

Iată! Parlamentul Mare!
Vin aleşii noştri dragi,
În luxoase limuzine,
Au cojoace îmblănite,
Şi căciuli din astrahani,
Cu membrele în buzunare,
Ei n-au grija! EI AU BANI!

Adunate de Zake din Gura Târgului

VEŞNIC VISĂTOR

Iată-mă, în curgerea de timp,
Merg încet, nu mă grăbesc,
Printre stele chiar mă plimb,
Viaţa cu iubire-mi împletesc.

Mă lupt şi azi pentru idealuri,
Voi rămâne veşnic visător,
Trec prin ale vieţii valuri,
Să fiu mereu învingător.

Nu am motive ca să plâng,
De la viaţă totul am luat,
În continuare zile strâng,
Să clădesc din ele un palat.

Când va veni Ziua Plecării,
Acolo, undeva în Infinit,
Mă voi supune Închinării,
Ca fiind Ultimul Venit.

Iată-mă, iubiţi amici,
Vin acuma, din departe,
Ca să fiu cu voi aici,
Pe treapta şaizecişişapte!

VIAŢĂ SCULPTATĂ ÎN CUVINTE!

În cuvinte îmi sculptez viaţa,
Va dăinui mai mult ca-n piatră,
Renasc din cenuşă dimineaţa,
Cu inima tânără ca şi altădată.

Roţile îmi scârţâie pe osii vechi,
Cu nimic nu le mai pot unge,
La faruri mi-am pus perechi,
Lumina să-mi poată ajunge.

Capul pe umeri, un modest bostan,
Norocul lui că mai gândeşte,
Că va mai trece încă un an,
Şi zidul nu se prăbuşeşte.

MAI MULTE VIEŢI!

Aş fi vrut mai numeroase vieţi,
Dar cum am primit doar una,
Sunt aşa cum mă vedeţi,
Am învins mereu furtuna.

Am cules cu pasiune,
Fragilii stropi de fericire,
Am pregătit incursiune,
Prin câmpiile iubirii.

Am sădit frumoae flori,
Ce mereu m-au însoţit,
Încântat de a lor culori,
Mă simt tot mai fericit.

După anii care-i port,
Nu mă sperie nimic,
Toate relele suport,
De când eram mai mic.

COPILĂRIE

Mi-am trăit copilăria,
Umblând prin câmp deschis,
Atunci credeamcă veşnicia,
E a mea, că aşa mi-e scris!

Îmi spălam picioarele desculţe,
Prin roua ierbilor nevinovate,
Prindeam şi greieri în mânuţe,
S-ascult cântecele fermecate!

Mă culcam obosit pe spate,
Să călătoresc în rând cu norii,
Şi plecam cu ei deprte,
Însoţindu-mă în zbor cocorii!

CUGETĂRI

Un filosof spunea cândva,
Că viaţa e o piramidă,
Dacă ar trăi l-aş întreba;
Din ce fel de cărămidă?

Un învăţat a spus demult,
Că viaţa este o luptă,
Să te prinzi tu în tumult,
Cu energie cât de multă!

Timpul, prieten şi duşman,
De ce vrei să-l neglijezi?
La trecerea de peste an,
Te-ndeamnă să meditezi!

Omul e un fapt sfânt
Zicem noi, pe acest pământ!
Omul este ca o floare,
Firavă şi trecătoare!

ALB

Presăraţi alb mult,
Preluat din prezent
Amintiri din trecut.
---
Culegeţi alb imaculat
Trimiteţi albul curat
Priviţi alb neîncetat.
---
Puneţi alb
În tot ce aveţi,
Albul e fericire
Albul e nemurire.
---
Albul din flori,
Albul din ninsori,
Albul din nuferi
Să nu te superi
---
Plecăm în alb înalt
Pe tărâmul celalalt.

TRECUTUL CA...PREZENT!

Când călătoreşti prin gânduri,
Te întorci la început,
Amintiri aşterni în rânduri,
Să nu uiţi ce ai făcut.

Azi când încă eşti în viaţă,
Ar vrea unii ca să mori,
Tu le mai arunci în faţă,
Cu buchetele de flori.

Pe mulţi nu îi bagi în seamă,
Pe acei ce îţi vor rău,
Nu le dai apă la moară,
Şi îţi vezi de drumul tău.

MERGEM ÎN...VACANŢĂ!

dedicată iubitorilor de versuri albe

Iubito, ia-ţi catrafusele,
Plecăm în vacanţa mare.
Nu ne mai întoarcem,
Rămânem acolo, departe,
În Grădinile Edenului.

Casa? Casa rămâne
Pe mâini bune.
Avem Băiatul,
Avem Nora,
Avem Nepotul.
Au ei grijă,
De Lumină şi Apă.

Fata e departe.
Va avea grijă de noi,
Să ne telefoneze,
Să ne trimită emailuri,
Căci vom avea cu noi,
Laptopul sufletului.

15 august 2006 Moldova Nouă

VINE PRIMĂVARA

Totul eu un giulgiu alb de flori,
În mod concret, vine primăvara,
Au rămas în urmă a iernii vâltori,
De acum mai târziu vine seara.

Renaşte viaţa pe largi câmpii,
Îmi spui rudimentar că va fi frumos,
Verde peste tot ca la Florii,
Înainte de a învia Cristos.

PLÂNGI PĂMÂNTULE!

Plângi Pământule şi rabdă,
Nimeni nu te mai ascultă,
În picioare toţi te calcă,
Suporţi o suferinţă mută.

Îţi mai ieşi din balamale,
Te zbaţi şi te răzvrăteşti,
Strigându-ţi durerile tale,
Să schimbi ceva nu reuşeşti

CE AI FĂCUT?

Ce ai făcut tu pentru lume,
Adunătorule de bani?
Eu am strâns numai cuvinte,
Date lumii peste ani,

Nu sunt înţeleptul lumii
Dar încerc să fiu mai bun
Nu e chiar cum spun unii
Că poetul e nebun!

Stă soarele în expectativă
N-ar vrea să plece de la noi
Singura lui perspectivă
E să lase blânde ploi.

Luceferii sunt blânzi
Că-s toţi departe
Ochii ne rămân flămânzi
De iubirile deşarte.

NOUA CENZURĂ!

În umbra pereţilor de unde,
Al unui P.C.destul de inocent,
Un tăietor de scrisuri se ascunde,
Adminul puternic, rezistent.

El taie totul, nu-i convine,
Că cineva a scris mai dur,
Nu ştie nimic de tine,
Din om curat, devii impur.

Şi uite aşa pe internet,
Există iarăşi o cenzură,
Dacă nu taci devii suspect,
Te trezeşti cu pumnul în gură!

AI TRECUTUL...COMUNIST!

dedicată unor politici discriminatorii

Tu va necesită să taci,
Te ameninţ, şi insist,
Orişice ai vrea să faci,
Ai trecutul comunist!

Nu ai voie să lucrezi,
Poţi să crezi că nu exişti,
Ce vrei să ne demonstrezi,
Ai muncit la comunişti!

Tu n-ai voie nici să scrii,
Ti-o spun drastic şi persist,
Nici proză, sau poezii,
Ai trecutul comunist!

Spune la ai tăi părinţi.
Să te nască încă odată,
Într-o familie de prinţi,
Cu emblema nepătată!

AM ADUNAT

Am adunat doruri nebune,
Culese din încrâncenări,
Călăuzindu-mă prin lume,
Din experienţe şi încercări.

Nu m-am plâns de a mea soartă,
Care încerca să mă înfrângă,
Am căutat a vieţii poartă,
Nu mi-am lăsat inima să plângă.

FRUNZĂ CĂZUTĂ

Ce te faci frunză căzută
Rătăcită pe cărare?
De acum vei fi strivită,
Şi călcată în picioare!

Asta-i viaţa e normal,
Am trăit o vară-n pom
În curând, peste un an
Am să mă trezesc din somn.

CATRENE DESPRE IARNĂ...

*
Gerul bijutier neîntrecut,
A pus pe geamuri noi vitralii,
Mai mult în glumă a început,
Să creeze flori cu mici detalii.
*
Nişte pictori fără treabă,
Au pus albul în zăpadă,
Aruncându-l pe câmpie,
Pentru a iernii bucurie!
*
Se aşterne albul necuprins,
Din ceruri curg alte zăpezi,
Cu fulgi albi ca părul nins,
vino la fereastră să îi vezi!

MĂRŢIŞOARE!

Mărţişoare, mărţişoare,
Pentru societatea de sub soare,
Pentru mame-ncântătoare,
Pentru fete zâmbitoare!

Toată piaţa este plină,
De prea multe vânzătoare,
Care-n pieptu-ţi îţi anină,
Inocente mărţişoare!

Vino iarăşi mărţişor,
Şi inundă-ne cu muguri,
Umple sufletul de dor,
Celor care mai sunt singuri!

Mărţişorul ca obiect,
E ceva de pus în piept,
Mărţişorul ca simbol,
E ceva...fermecător!

ZILE DE PRIMĂVARĂ

Voi semăna peste tine natură,
Mantii noi, pline de muguri,
Va dispărea culoarea sură,
În pomi vor reînvia florile ruguri.

Pe vârful timpului nou, care vine,
Se va repeta Facerea Lumii,
Verdele va cuceri zările senine,
Să-ţi dărui diademe de petunii.

Din pământul tânăr vor renaşte,
Ale primăverilor parfumuri,
Vom aştepta zilelele de Paşte,
Va fi iarăşi cânt pe drumuri.

Acum va fi primăvară în toate,
Înspre vară plecăm visători,
Cu gândul undeva departe,
Alergăm spre ale timpului vâltori.

1 martie 2008

FEMEIA, ETERNA STEA!

dedicaţie tuturor femeilor, la
8 Martie Ziua Internaţională a Femeii

Pe firmamentul lumii eşti o stea,
Ai aprins flacăra vieţii pe Pământ,
Poeţii nu vor înceta a te cânta,
Emani prin tine tot ce este Sfânt.

Vei arde în timp flacără vie,
Purtând cu tine a vieţii scânteie,
Plină de graţii, spre veşnicie,
Te vom cânta eternă FEMEIE.

În timp, nu îţi vei schimba destinul,
Vei rămâne a vieţii Regină,
Vei gestiona în continuare preaplinul,
Regăsindu-te de apururi Divină.

LUNA, DOICA POEŢILOR!

Luna împărţită-n sferturi,
Ca o pâine ardeleană,
Îi duc pe poeţi la certuri,
Definind-o ca sprânceană!

Îi zic seceră sau scoică,
Trezind în ei numai furtuni,
Ea fiind totuşi o doică,
Alăptând frumoşi nebuni.

Pentru mine, tu eşti Luna,
Luminând nopţile calde,
Tu ai fost dintotdeauna,
Cea care creezi smaralde.

FUGE TIMPUL

Timpul fuge pe urmă mine,
Alerg încet să nu mă prindă,
Consum secunde, consum zile,
Ani trecuţi să reaprindă.

Au trecut multe decenii,
Din clipa venirii pe Pământ,
Am trecut prin două milenii,
Viaţă mereu am să te cânt.

Drumul nu mi-a fost cu flori,
Presărat cu spini şi bolovani,
Mi-a fost greu de multe ori,
Călătorind prin mulţii ani.

Îmi consimt azi să vă salut,
Dorindu-vă din suflet numai bine,
Nu cred că mi-aş dori mai mult,
Să fiu cu voi mai multe zile.

DE UNDE?

Unde pui atâta soare?
De unde ai luat culoarea?
Cu nuanţă de bujor,
Zâmbetul deschis ca floarea.

De unde le ai tu oare?
De la zei din alte ere,
Sau din plaiuri pământene,
Cu Ilene Cosânzene.

EL ESTE

EL este Marele Învăţător,
Care ne-a adus Lumină,
Din trecut spre viitor,
În vremile ce au să vină.

E Fiul Divinului Creator,
Care peste moarte a călcat,
În lume un spirit înălţător,
Odată cu; Hristos a Înviat!

REGELE LUPILOR, DECEBAL.

Din veacuri vine spre noi.
Regelele Lupilor Decebal,
Întrupare a marilor eroi,
Înaintează pe măreţul său cal.

Însoţit de o aureolă solară,
Impunător cu braţul deschis,
Se ridică cu piciorul în scară,
Protejat de însuşi Zamolxis.

Urmat de puternica-i armată,
Pe care a condus-o ani şi ani,
De munţi şi codri încadrată,
Înfruntându-i pe romani.

UNDE EŞTI BUCURIE?

Bucurie unde te-ai plimbat?
Te-am căutat să te iau în braţe,
Dar tu mereu m-ai uitat,
Ai lăsat ca alţii să te înhaţe!

Eu voiam să fii cu mine,
Şi mereu să mă însoţeşti,
Să am zile mai senine,
De ce mereu mă ocoleşti?

Sora-ţi vitregă, tristeţea,
Mă-ncerca de multe ori,
Veneai tu cu blândeţea,
Gingaşelor, tăcute flori.

Te vreau să-mi fii aproape,
Şi să nu mă mai părăseşti,
Să-mi râzi ca soarele în ape,
Să te iubesc, să mă iubeşti.

NU PLÂNGE!

Vreau să te păzesc de tot ce e rău,
Îţi ofer cerul senin, fără nori,
Sunt lângă tine, la braţul tău,
Nu plânge, ia buchetul cu flori.

Spune-mi simplu pe nume,
Să-ţi fiu tot timpul călăuză,
Mergând amândoi prin lume,
Să-ţi fiu sprijin, tu mie Muză.

Nu mai caut suprema fericire,
Numai lângă tine o găsesc,
Mergem pereche spre nemurire,
Repetându-ţi mereu; TE IUBESC.

NOPŢI PIERDUTE?

Nu caut nopţile pierdute,
În negură demult uitate,
Spuneam vrute şi nevrute,
În liniştea pajiştii înstelate.

O lună plină, tavă de aur,
Ne însoţea în visurile noastre,
Căutând pe cer zodia Taur,
În stele sclipirile albastre.

Ne tăvăleam în otava cosită,
Cu parfumuri greu de găsit,
Nu mă durea buza strivită,
De sărutul tău nesfârşit.

FRUCT OPRIT?

Povestea biblicã demult ne spune,
Cã exista un oarecare fruct oprit,
Spune-mi cine pe aceasta lume,
Nu s-a lãsat de el ademenit?

A exista cândva o Eva,
Cu urmaşe pe acest Pãmânt,
Care ne împart iubirii seva,
Credeţi-mã pe cuvânt!

Am gustat din acel fructul oprit.
Cãci care fruct nu este comestibil?
Ori de câte ori prilejul s-a ivit,
Mi-am zis; sunt compatibil!

Dar a venit o zi în care,
Fructul simplu, l-am mâncat,
Un Fruct ales, nu oarecare,
Cãci îmi fusese destinat.

CĂLĂTORIA PRINTRE STELE

Mă las cucerit de cerul senin,
Îmbălsămat în ploi de stele,
Cu pieptul de iubire plin,
Liber să mă pierd prin ele.

Baldachinul nupţial e printre nori,
Fericirea e acolo cuibărită,
Apari şi tu, cu zâmbetul în zori,
De iubirea-ţi împlinită.

Ochii tăi de cicoare,
Se reîntorc dintre stele,
Aducând lumini în izvoare,
Fericire inimii noastre.

Mă primeşti în al iubirii cort,
Te mângâi pe faţa-ţi catifelată,
Simt cum în suflet îţi port,
Dragostea ta imaculată.

Ne rugăm de îngeri inocenţi,
Să ne primească iubirea târzie,
Suntem fericiţi, în lume absenţi,
Lăsăm inima să ne fie zurlie.

ÎN LINIŞTEA NOPŢII...

În liniştea nopţii subtile,
Mă cuprinde dorul cerului senin,
Semănând gânduri juvenile,
De pe un tărâm atunci virgin.

Îmi scot inima în palmă,
Să-i simt plăcutele zvâcniri,
Are o bătaie foarte calmă,
Aruncă lumină şi sclipiri.

La pleoape vine al somnului fald,
Prezentându-te pe tine pură,
Cu zâmbet liniştit şi cald,
Aducându-mi în suflet căldură.

Mai arunc peste poza ta o privire,
Chipul tău mă impresionează,
Cu zâmbetul o fină licărire,
Eu te visez cu mintea trează.

SĂ-ŢI RĂPESC...

Din buzele tale, trandafir,
Să-ţi răpesc roşul aprins,
Spre bucuria albului crin,
Alimentându-i dorul nestins.

Vreau să simt aceeaşi înfiorare,
Precum te uiţi la un tablou,
Care emană nuanţe de culoare,
Răsfrânte de a luminii ecou.

Te port în suflet tăcută icoană,
Să reînvii nostalgii în amurg,
Să păstrăm veşnic a iubirii taină,
Să înceteze lacrimi ce curg.

Inima mea să o simt neobosită,
În mişcare, ca argintul viu,
De iubire plină, voinic palpită,
Izvorând din ceea ce-ţi scriu.

MUZA MEA!

Mă uit la tine muză adormită,
Şi te privesc cu încântare,
Zâmbeşti cu faţa liniştită,
Iar eu îţi fur o sărutare.

Pe gâtul tău fără mărgele,
Îmi las sărutul meu decent,
Ochii tăi ca două stele,
Îi privesc tot mai frecvent.

DEALUI LUI VODĂ

Pe dealul lui Vodă!
Mărşăluiau răzeşii lui Ştefan,
Înarmaţi cu cu furci şi priboaie,
Din lemnul de carpen,
Cu intarsuri de scoarţă.

Pe Dealul lui Vodă!
Răzeşii desculţ mângâiau,
Iarba porcului cu picioare desculţe,
Aşteptându-şi duşmanul.

Pe dealui lui Vodă!
Din spatele zidului de pământ.
Îşi ridicau cuşmele la comandă,
Atfel ca duşmanul,
Să-şi arunce săgeţile.

Pe Dealul lui Vodă!
Cine avea cuşma găurită,
Era un ostaş mort.
Dar ei nu voiau sa moară,
Îşi păstrau cuşmele negăurite!

CUPRINDE-MĂ...

Cuprinde-mă tu Cer Senin,
Stăpânitor a pajiştii de stele,
Pe mine trecătorul, albul crin,
Un necomplicat călător prin ele.

Nu-mi lăsa niciun răgaz,
Răpeşte-mi gândul inocent,
Şi mă trimite în extaz,
Departe, în indiferent ce continent.

STUDIU INDIVIDUAL

Vreau să ştiu totul despre mine,
Îmi doresc informaţii concrete,
Caut prin arhive să compar destine,
Ce fel de calităţi am, sau defecte!

Să mă cunosc încerc mereu,
De parcă n-aş şti cine sunt,
Să mă definesc îmi este greu,
Oricât aş încerca de mult!

Mă îngrop adeseori în nostalgii,
Mă reîntorc în anii tinereţii,
Cînd nu aveam griji, eram copii,
Nu gândeam la clipa bătrâneţii!

Renasc din propria-mi cenuşă,
Considerând că mai pot să joc,
Nu vreau să fiu trimis pe tuşă,
Să ies din mistuitorul vieţii foc!

8 noiembrie 2007

CÂT DE MULT?

Cât de mult mă caut?
Oare tu ştii?
Oare eu ştiu?
Mă caut în mine,
Mă caut în lume,
Vreau să-mi ştiu existenţa.
Vreau să-mi simţi prezenţa,
Oare greşesc?
Fiindcă IUBESC?
Chiar de am răspuns,
Îl mai ţin ascuns,
Căci ştiu că e bine,
Să-l ţin pentru mine.
Voi fi fericit,
Cât sunt pe PĂMÂNT!
Chiar de mă condamni,
Nimic n-o să sfarmi.

UN FEL DE EPITAF!

Noi suntem,
ca fulgii de zăpadă,
Viaţa asta trecătoare,
este ca zborul fulgilor.
Te-ai născut,
Creşti zburând,
de sus în jos,
pâna la mormânt,
care este în pământ.
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://moldovanoua.myforum.ro/