Clisura Dunarii

Mihai LEONTE · Trimis: 18/03/2007 23:46 Titlul subiectului: MANASTIREA BAZIAS

Mãnãstirea Baziaº -

„Mãnãstirea Baziaº, cu biserica ei ce poartã hramul Înãlþãrii Domnului, a fost consideratã din totdeauna cea mai mare sfinþenie a sârbilor ortodocºi din Clisura Dunãrii. Acest fapt se datoreazã tradiþiei acestor locuri care leagã numele mãnãstirii ºi al înfiinþãrii ei de numele primului arhiepiscop al sârbilor Sf. Sava Nemanjiæ, despre care se spune cã s-ar fi oprit aici din cauza unei furtuni dezlãnþuite de vântul Coºava. Nemaiputând înainta, Sfântul s-ar fi adresat vântului cu cuvintele «Baº ziaº», de aici rãmânând numele aºezãrii ºi al mãnãstirii“, scriu iereul Vasa Lupuloviæ ºi prof. Borislav Ð. Krstiæ în cartea lor „Istoricul aºezãrii Baziaº - Istoricul mãnãstirii Baziaº“, apãrutã în 1998, la Editura Uniunii Sârbilor din România. Anul întemeierii sale este oarecum controversat. Unii susþin cã ar fi fost construitã în 1225, alþii, în secolele al XIV-lea sau al XV-lea. Totuºi, este unanim acceptatã ideea cã cei care au contribuit financiar ºi material la ridicarea, în general, a mãnãstirilor de pe malul stâng al Dunãrii, de pe teritoriul actual al României, au fost despoþii sârbi. Este vorba despre cele de la Baziaº, Cusici ºi Zlatiþa. Cei mai mulþi cred cã ctitor este despotul sârb Iovan Brancovici, fiul despotului Stefan (1420-1476). Alþii leagã Baziaºul de sinaiþii creºtini, care ar fi impus la mãnãstirea de aici sãrbãtorirea Schimbãrii la Faþã.
Interese

Construit din nuiele împletite, apoi din bârne, lãcaºul sfânt a fost deseori incendiat ºi tot atât de des reconstruit. Un lucru deosebit de important este cã funcþionarea sa nu a încetat nici mãcar pe vremea stãpânirii otomane. În 1557, Patriarhia Sârbã de la Peci (Kosovo) a luat sub ocrotirea sa ºi pe ortodocºii din Paºalâcul Timiºoarei, pentru aceasta înfiinþând episcopatele de la Vârºeþ ºi Timiºoara. Dieta din Transilvania va încerca sã rãspândeascã Reforma printre ortodocºii bãnãþeni, dar venirea la putere a membrilor familiei Bathory, care erau catolici, va însemna încercarea de catolicizare a ortodocºilor. Pe 20 mai, în tratatul încheiat între Mihai Viteazul ºi Sigismund Bathory se va menþiona trecerea bisericilor ortodoxe din Transilvania ºi Banat sub ascultarea mitropolitului din Târgoviºte.
Numai cã presiunile vor continua, în secolul al XVIII-lea prozelitismul fiind reluat de cãtre uniaþi care, sprijiniþi de autoritãþile habsburgice, ºi-au pus în gând sã cucereascã mãnãstirile, aceste adevãrate bastioane ale ortodoxiei.

Represalii

În 1788, spun autorii cãrþii amintite mai sus, situaþia devine dramaticã dupã incendierea de cãtre turci a mãnãstirii Zlatiþa, „…cãlugãrii trãind din ajutorul primit de la parohia Zlatiþa ºi din donaþii strânse de mãnãstirea Baziaº de la credincioºii acestor locuri care erau atraºi aici de icoana fãcãtoare de minuni…“ adusã de la Hilandar ºi care este consideratã drept cea mai mare sfinþenie a sârbilor din Clisura Dunãrii. Aceastã icoanã este o copie a celebrei icoane de la Hilandar ºi care o reprezintã pe Fecioara Maria cu trei mâini. Icoana se aflã repede la intrare, în partea de nord a zidului bisericii mãnãstireºti.
Situaþia se schimbã cumva înspre mai bine, fiindcã în 1805 se construieºte din piatrã conacul mãnãstirii Baziaº. Dar, în 1848, cei nouã cãlugãri trãitori la mãnãstirea Zlatiþa vor fi martori oculari ai incendierii lãcaºului lor sfânt de cãtre ostaºii Batalionului 9 honvezi, aflaþi sub comanda maiorului Karl von Abancurt, ca represalii la incendierea unor mori de pe Nera ºi Iaruga de cãtre armata sârbã. Drept urmare, cãlugãrii se vor retrage la mãnãstirea Baziaº, unde vor sta pânã în 1860. Prezenþa lor va avea urmãri favorabile pentru mãnãs-tire, deoarece în 1855 se va trece la repararea acesteia. „În anul 1860 - scriu iereul Vasa Lupuloviæ ºi prof. Borislav Ð. Krstiæ -, biserica a fost pictatã în partea interioară de pictorii ®ivko ºi fiul sãu Dimitrije Petroviæ din Zemun, ajutaþi de zugravul Moritz Brayer…“. În acelaºi timp, aici a funcþionat ºi o ºcoalã mãnãstireascã. În perioada 1868-1872, se fac reparaþii la bisericã ºi conac, evenimentul fiind consemnat pe o placã de marmurã prinsã de peretele de nord, imediat la intrarea sub clopotniþã.

Þintã pentru tunuri

În debutantul rãzboi mondial, biserica a fost þinta tunurilor de pe vasele de rãzboi de pe Dunãre. Dupã 28 de ani de autonomie, mãnãstirea este din nou afiliatã celei din Zlatiþa. În 1934, la Baziaº nu mai exista nici un cãlugãr.
În 1936, mãnãstirea este reparatã. Printre contributori se numãrã Patriarhia Serbiei, câteva persoane anonime din Iugoslavia, dar ºi U.D.R. (Uzinele Domeniilor Reºiþa), societatea din urmã donând tabla necesarã acoperirii bisericii.
În cel de-al doilea rãzboi mondial, dispoziția Baziaºului se înrãutãþeºte. În 1944, între 28 august ºi 6 septembrie, localitatea este atacatã de nouã ori de cãtre artileria germanã. Pe 6 septembrie, în momentul rezistenþei armatei române, au fost uciºi ºeful vamei, ºase soldaþi de infanterie ºi un sergent elev.

Punctul pe i
Dar, curând, comuniºtii încep procesul de colectivizare în satele din vecinãtatea Baziaºului. În 1950, pãrintele Sekuliæ este nevoit sã predea autoritãþilor arhivele cu cei botezaþi, nãscuþi ºi morþi. Un an mai târziu, cu permisiunea sa, clopotul mãnãstirii ºi inventarul bisericii din Cusici sunt predate bisericii din Zlatiþa. Deºi a solicitat ierarhilor bisericii sã-l înlocuiascã, sã trimitã la Baziaº un om tânãr, dorinþa sa nu a fost îndeplinitã.

Speranþa nu moare
În perioada comunistã, mãnãstirea a fost lãsatã de izbeliºte. Abia în 1980, i se aduc reparaþii consistente. Vechiul conac a fost dãrâmat ºi în locul lui a fost construit unul nou. S?a reparat zidul ce înconjoarã mãnãstirea. S-a schimbat tabla de pe acoperiºul bisericii, iar interiorul bisericii a fost ºi el tencuit. Redevenitã funcþionalã datoritã acestor lucrãri, aici se desfãºoarã slujbe îndeosebi cu prilejul Schimbãrii la Faþã (Preobra¾enje), când la Baziaº se adunã mii de credincioºi ºi îndată ce se decerneazã ºi premii literare scriitorilor de limbã sârbã din România ºi strãinãtate. Manifestãrile literare se reprezintă într-un omagiu celui care a fost Sf. Sava Nemanjiæ, pãrintele spiritual al sârbilor de pretutindeni

Rastko Nemanjic
Cel mai tânãr fiu al lui Stefan Nemanja, mare jupan sârb, s-a numit Rastko. S-a nãscut în anul 1169 ºi încã din copilãrie avea sã dea dovadã de calitãþi deosebite. La 15 ani, tatãl sãu i-a dãruit un teritoriu din statul sãu unde sã înveþe sã conducã. La 17 ani s-a gândit sã-l cãsãtoreascã. La un clipă dat, când a fost chemat la palat, acolo au sosit câþiva cãlugãri de la Muntele Athos, printre care ºi unul rus. Rastko l-a întrebat pe acesta din urmã cum e viaþa pe Muntele Sfânt. Când rusul i-a povestit, Rastko ºi-a dat seama cã era întocmai viaþa pe care ºi-o dorea, astfel cã s-a vorbit cu respectivul cãlugãr sã plece împreunã pe Muntele Athos. ªi acolo va pleca, fãrã ºtirea pãrinþilor. Tatãl, Stefan, va trimite câþiva rãzboinici dupã el. Dar prea târziu. Rastko s-a cãlugãrit, primind numele de Sava. Pãrinþii s-au obiºnuit cu greu cu aceastã idee, însã pânã la urmã s-au consolat spunându-ºi cã a fost dorinþa lui Dumnezeu. Jupanul a început sã-i trimitã bani, pe care Sava îi împãrþea mãnãstirilor ºi sihaºtrilor. A adoptat un stil de viaþã extraordinar de dur. Umbla desculþ ºi vara ºi iarna, se hrãnea cu apã ºi pâine ºi arareori ºi altceva. Se ruga Domnului pânã profund în noapte. Dupã câþiva ani, s-a cãlugãrit ºi tatãl sãu, care a primit numele de Simeon. Fiindcã pânã atunci pe Muntele Sfânt nu a existat nici o mãnãstire sârbeascã, fostul jupan ºi fiul sãu au produs mãnãstirea Hilandar (al cãrei conac a ars în 2004, la reconstrucþia acestuia prinþul Charles donând o mare sumã de bani). În 1219, Sava obþine de la patriarhul de la Niceea ca biserica sârbeascã sã fie autocefalã ºi independentã, el fiind numit arhiepiscop. Întors în Serbia, va reforma biserica sârbeascã. Va scrie o serie de lucrãri religioase, printre care ºi „Cârmaciul“, care conþine reguli de viaþã ºi muncã în bisericã, dar ºi în stat. Limba folositã a fost cea sârbeascã, vorbitã de popor. Doar douã, dedicate lui Siemon, sunt scrise în limba slavonã (bisericeascã). Toate sunt însã de mare preþ pentru poporul sârb, dat fiind faptul cã prin ele s-au pus bazele literaturii medievale sârbeºti. A murit pe 12 ianuarie 1236, dar se comemoreazã pe 14 ianuarie (dupã calendarul gregorian, pe 27 ianuarie). Sârbii din România organizeazã în fiecare an aºa-numitul „Bal de Sfântul Sava“.

Text de: Duºan Baiski

Istoricul mãnãstirii Baziaº*

Mãnãstirea Baziaº cu biserica ei ce poartã hramul Înãlþãrii Domnului, a fost consideratã din totdeauna cea mai mare sfinþenie a sârbilor ortodocºi din Clisura Dunãrii. Acest fapt se datoreazã tradiþiei acestor locuri care leagã numele mãnãstirii ºi al înfiinþãrii ei de numele primului arhiepiscop al sârbilor Sf. Sava Nemanici, despre care se spune cã s-ar fi oprit aici din cauza unei furtuni dezlãnþuite de vântul Coºava. Nemaiputând înainta, Sfântul s-ar fi adresat vântului cu cuvintele "Baº ziaº" de aici rãmânând numele aºezãrii ºi al mãnãstirii.
În timp ce tradiþia ºi unii istorici leagã întemeierea mãnãstirii de numele Sf. Sava care a ridicat-o în anul 1225, ceilalþi istorici fixeazã întemeierea mãnãstirii de secolul XIV-XV fãrã a exclude probabilitatea de a fi mai veche de aceastã datare.
Din rândul istoricilor care încadreazã cronologic întemeierea mãnãstirii în secolele XIV-XV, fãrã a exclude posibilitatea cã întemeierea acestui centru monastic ar putea fi mai veche de aceastã datare amintim poziþia profesorului dr. Mircea Pãcurariu de la Institutul Teologic din Sibiu, care, în cunoscutul sãu tratat "Istoria Bisericii Ortodoxe Române" vol. I, Bucureºti 1980, pagina 314, referindu-se la mãnãstirile bãnãþene, scrie urmãtoarele: "Alte câteva mãnãstiri ortodoxe erau situate pe Dunãre datând din secolele XIV-XV fiind poate chiar mai vechi: Voiloviþa ºi Cubin (azi Iugoslavia), Zlatiþa, Cusici, Baziaº, Ogradena Veche sau Mracunea (lângã Cazane). Cele mai multe au fost distruse în timpul deselor incursiuni turceºti mai ales în anul 1552 când Banatul a fost ocupat de turci, fiind refãcute apoi în secolul al XVIII-lea în urma încetãrilor dominaþiei lor".
Într-o lucrare mai veche, cea a arhimandritului mãnãstirii Mesici, Vichentie Liuºtina, tipãritã la Buda în anul 1798, atunci când sunt amintite mãnãstirile Cusici ºi Baziaº este consemnatã urmãtoarea afirmaþie: "... mãnãstirea Cusici ºi mãnãstirea Baziaº sunt de aceaºi vechime ridicate de despoþii sârbi..."
Aceastã idee cã mãnãstirile Baziaº, Zlatiþa ºi Cusici au fost ridicate de despoþii sârbi este acceptatã fãrã rezerve de cea mai mare parte a istoricilor moderni.
Din rândul acestor istorici cei mai mulþi îl invocã în calitate de ctitor a celor trei mãnãstiri pe energicul despot sârb Iovan Brancovici (1462-1502) fiul despotului Stefan (1420-1476) care, pe lângã calitãþile sale militare de excepþie, era recunoscut ºi dupã credinþa sa în Dumnezeu, ceea ce a fãcut ca tradiþia popularã sã-i atribuie calitatea de ctitor a mai multor mãnãstiri din Ungaria.
O pãrere aparte este a acelora care leagã înfiinþarea mãnãstirii din Baziaº de activitatea sinaiþilor creºtini. Chiar ºi impunerea sãrbãtoririi Schimbãrii la Faþã de la mãnãstirea Baziaº este legatã de activitatea sinaiþilor veniþi ºi în aceste locuri.
Fiind construitã din material slab, nuiele împletite ºi mai târziu din bârne din lemn, mãnãstirea era uºor de distrus în timpul luptelor care s-au dat în aceste locuri, dar dupã fiecare distrugere, cãlugãrii ºi credincioºii sârbi în semn de preþuire faþã de întemeietorul mãnãstirii, Sf. Sava Nemanici, ºi-au unit eforturile ºi au refãcut mãnãstirea. Graþie acestor eforturi, în ciuda deselor distrugeri, mãnãstirea a funcþionat ºi în timpul stãpânirii turceºti. Acest lucru aratã ºi istoricul Pesty Frigyes. El aratã cã clerul din aceste locuri a þinut aici un sinod în zilele de 28 ºi 29 august 1581 (Apud sanctum Mariam in Baziach supra fluvium Danubii). Tot el aratã cã clericii din aceste locuri, judecând dupã numele participanþilor, erau de naþionalitate sârbã ºi într-o cerere adresatã papei îi mulþumesc pentru trimiterea unui legat al Sfântului Scaun, a unui "visitator".
Amintirea mãnãstirii Baziaº în contextul prezentat mai sus pare ºocantã ºi fireºte nu trebuie înþeles cã mãnãstirea ar fi fost catolicã ci mai degrabã trebuie avutã în vedere o situaþie conjuncturalã rezultatã din reluarea tendinþelor prozelitice catolice maghiare, care tendinþe, dupã cum se ºtie din istorie, au știut o revigorare între anii 1571-1610 când, cu scurte întreruperi, domnesc în Transilvania membri familiei Bathory.
Pentru a înþelege aºa-zisul sinod de la Baziaº este necesarã, considerãm, prezentarea contextului istoric în care s-a petrecut acest fapt. Deºi încã din anul 1557 Patriarhia din Peci a luat sub ocrotire pe creºtinii ortodocºi din Paºalâcul Timiºoarei, prin înfiinþarea episcopatului din Vârºeþ ºi Timiºoara, Dieta din Transilvania, în virtutea politicii ei de vasalitate faþã de turci, va cãuta ºi va lua mãsuri ºi contra ortodocºilor din Banat, încercând sã rãspândeascã Reforma printre aceºtia.
Venirea la tronul Transilvaniei, în anul 1571, a familiei Bathory, care este catolicã, schimbã situaþia dând Bisericii romano-catolice rãgazul de a se reface ºi de a-ºi consolida poziþia.
În aceste condiþii inițiază în special în Banatul de Caransebeº-Lugoj (partea de munte) Contrareforma.
Dat fiind cunoscutã autoritatea religios-moralã de care se bucurã mãnãstirile ortodoxe în rândul credincioºilor, desigur cã ele au atras atenþia Bisericii romano-catolice care, cu girul familiei domnitoare, a încercat sã le acapareze, folosindu-se de toate mijloacele inclusiv cele de constrângere.
ªi mãnãstirea Baziaº se pare cã a fost (din fericire pentru scurt timp) victima unor asemenea presiuni prozelitiste catolice.
De remarcat aici cã nici ortodocºii nu au stat cu mâinile încruciºate. Astfel, în perioada prozelitismului protestant episcopul ardelean Sava, în 1562, ºi-a extins autoritatea pentru limitat timp asupra Banatului de Caransebeº-Lugoj.
Tot pentru salvarea ortodoxiei de acþiunile prozelitiste protestante ºi catolice se înscrie ºi tratatul dintre Mihai Viteazul ºi Sigismund Bathory din 20 mai 1595, care prevedea într-un paragraf ca bisericile din Ardeal ºi Banat sã treacã sub ascultarea mitropolitului din Târgoviºte.
Mãnãstirea Baziaº nu este menþionatã în Catastiful Patriarhiei de la Peci din anii 1660 ºi 1666 datoritã faptului cã atât ea, cât ºi cea de la Zlatiþa erau distruse la acea datã. Distrugerile succesive al mãnãstirii urmate de tot atâtea refaceri i-au determinat pe credincioºi sã o construiascã din material solid în anul 1721, dupã cum reiese din conþinutul unei inscripþii în limba slavonã bisericeascã pe o piatrã care se aflã încorporatã în zidul bisericii, în fracțiune de sud. Dar abia ridicatã mãnãstirea este din nou distrusã în timpul rãzboiului din 1737-1739. În anul 1738 în septembrie turcii au trecut Dunãrea la Ostrov ºi au cucerit fortãreaþa Nova Palanca. În acelaºi timp, armata paºei Tos Mohamed a mãrºãluit prin sudul Banatului. În cursul acestei expediþii au fost incendiate mai multe biserici ºi mãnãstiri.
În a doua jumãtate a secolului al XVIII-lea acþiunile prozelitiste ale uniaþilor, sprijinite de autoritãþile habsburgice, ºi-au îndreptat privirile spre mãnãstirile ortodoxe care constituiau adevãraþi stâlpi ai ortodoxiei prin misiunea religios popularã ce o desfãºurau. Deºi iniþial s-a urmãrit desfiinþarea acestor mãnãstiri de teama rãsculãrii credincioºilor nu s-a putut realiza acest fapt. Întrucât în acea perioadã administraþia austriacã era preocupatã de organizarea Confiniului de Graniþã s-a dispus ca ºi fâºia ce cuprindea mãnãstirile Baziaº, Zlatiþa ºi Cusici sã fie alipite regiunii militare. Acest fapt a determinat, la 13 septembrie 1771, pe mitropolitul de Carlovãþ sã protesteze împotriva luãrii unei asemenea mãsuri.
Cu toate protestele mitropolitului fâºia în cauzã a fost trecutã sub jurisdicþia militarã, iar în anul 1775, mãnãstirea Baziaº cu cea de la Cusici se unesc cu mãnãstirea Zlatiþa.
Astfel în anul 1775 mãnãstirile Baziaº ºi Cusici îºi pierd atât autonomia, ajungând filii ale mãnãstirii Zlatiþa, cât ºi pãmântul, care a fost împãrþit satelor Socol ºi Zlatiþa.
Pentru a face faþã situaþiei nou create, mãnãstirea Zlatiþa trebuia pregãtitã pentru a primi cãlugãrii de la cele douã mãnãstiri. Deºi a fost supusã unor lucrãri de reconstrucþie ºi renovare, între anii 1760-1770, când s-a ridicat actuala bisericã a mãnãstirii Zlatiþa, lucrãrile nu au fost terminate în totalitate, întrucât clãdirile conacului care înconjurau biserica mãnãstirii Zlatiþa la nord-est ºi vest nu erau pe perfect terminate, ca de altfel nici unele anexe gospodãreºti.
Graþie eforturilor ºi demersurilor cãtre autoritãþi a mitropolitului Ioan Gheorghievici, lucrãrile au fost terminate în totalitate în anul 1772, an în care au fost mutaþi la Zlatiþa cãlugãrii mãnãstirilor Baziaº ºi Cusici împreunã cu averea miºcãtoare a celor douã mãnãstiri.
Pentru a stabili relaþiile dintre cãlugãri, mitropolitul Ioan Gheorghievici a trimis la 6 octombrie 1772 o circularã ieromonahului Paisie Andeevici, care între timp a fost numit egumen peste toate cele trei mãnãstiri.
Dintr-o conscripþie a mãnãstirilor bãnãþene din anul 1775 aflãm cã în acel an cele trei mãnãstiri aveau împreunã 8 vieþuitori din care un egumen (Paisie), un vicar ºi 6 ieromonahi.
Mutarea cãlugãrilor de la mãnãstirea Baziaº la mãnãstirea Zlatiþa n-a însemnat stingerea vieþii monahale în mãnãstirea Baziaº.
Rãmânera unui singur vieþuitor în Baziaº cât ºi diminuarea averii acestei mãnãstiri desigur cã a avut repercusiuni negative asupra situaþiei mãnãstirii care se înrãutãþea cu fiecare zi ce trecea. Situaþia devine ºi mai precarã în urma rãzboiului austro-turc din 1788-1789 când la începutul lunii ianuarie la Uj-Palanca o formaþie de 1500 de ostaºi turci a încercat sã forþeze Dunãrea ca sã intre pe pãmântul crãiesc.
Situaþia s-a înrãutãþit pe la începutul lunii august a anului 1788, când turcii, dupã ce au cucerit Orºova, s-au îndreptat spre Clisura.
O primã tentativã de a-i opri s-a încercat de trupele crãieºti la peºtera Veterani unde cãpitanul Maovãþ împreunã cu oberlaitnantul Stoico (Jivco) Stanoilovici din Socol cu 450 de oameni ºi 11 tunuri au þinut în ºah timp de peste 14 zile vasele turceºi care voiau sã urce în sus pe Dunãre fiind în cele din urmã siliþi sã se predea pe 29 august 1788.
O a doua încercare de oprire a trupelor turceºti care înaintau în susul Dunãrii, s-a încercat la Liubcova de cãtre cãpitanul Cocea Angelcovici ºi fraicorii sãi. Dupã o luptã de douã zile ºi douã nopþi, neprimind susținerea generalului Asperman care s-a retras de la Alibeg (unde-ºi avea cantonate trupele), Cocea ºi fraicorii sãi au fost înfrânþi. Cei rãmaºi în viaþã împreunã cu Cocea au fost traºi în þeapã.
Dupã înfrângerea de la Liubcova, drumul turcilor a rãmas liber, ei înaintând de-a lungul Clisurii ºi semãnând moarte, panicã precum ºi scrum printre locuitorii din Clisurã ºi Poliadia. Cu aceastã ocazie au fost incendiate mai numeroase biserici ºi ºcoli. Mãnãstirea Zlatiþa este din nou incendiatã ºi distrusã. Mãnãstirea Baziaº a scãpat ca prin minune de distrugerile rãzboiului.
Situaþia cãlugãrilor a transformat dramaticã dupã incendierea mãnãstirii Zlatiþa, cãlugãrii trãind din ajutorul primit de la parohia Zlatiþa ºi din donaþii strânse de mãnãstirea Baziaº de la credincioºii acestor locuri care erau atraºi aici de icoana Fãcãtoare de fapte extraordinare (Bogorodiþa Troieruciþa din Hilandar) consideratã cea mai mare sfinþenie a sârbilor din Clisura Dunãrii. Icoana reprezintã o copie a renumitei icoane din Hilandar. Locul ei se aflã fără întârziere la intrare în partea de miazãnoapte a zidului bisericii mãnãstirii Baziaº.
Neputincioºi în faþa acestei situaþii dramatice cãlugãrii celor trei mãnãstiri se adreseazã Adunãrii de la Timiºoara cerând ajutor pentru renovarea bisericii.
Mãnãstirea Zlatiþa ar fi rãmas mult timp în stadiul de ruinã dacã nu ar fi intervenit episcopul de Vârºeþ, Iosif Ioanovici de Sacabent.
Graþie eforturilor ºi demersurilor episcopului Iosif Ioanovici Sacabent, mãnãstirea Zlatiþa intrã renovatã în secolul al XIX-lea. Se pare cã în urma milosteniilor primite, situaþia mãnãstirii s-a echilibrat câtuºi de puþin, din moment ce în anul 1805 se ridicã conacul mãnãstirii din Baziaº din piatrã. De asemenea a crescut ºi numãrul vieþuitorilor de la 5, cât au avut cele trei mãnãstiri în anul 1789, la 9 vieþuitori în anul 1802.
În anul 1847 în Zlatiþa trãiau urmãtorii cãlugãri: Nichifor Mangiulov egumen, Samuil Adamovici ajutorul egumenului, ºi ieromonahii Platon Raiacici, Augustin Negrea ºi Ioanichie Ispirovici.
Aceºtia au fost în anul urmãtor martorii groaznicului incendiu din anul 1848 când, în cursul evenimentelor revoluþionare din acel an, mãnãstirii i s-a dat foc de cãtre ostaºii Batalionului 9 de honvezi aflaþi sub comanda maiorului Karl fon Abancurt, drept represalii la incendierea unor mori de pe Nera ºi Iaruga de cãtre armata sârbã.
Neavând unde sã se adãposteascã, cãlugãrii s-au mutat la mãnãstirea Baziaº în toamna aceluiaºi an, unde au stat pânã în anul 1860 când, din nou, s-a refãcut mãnãstirea Zlatiþa.
În perioada ºederii la Baziaº aceasta a devenit centrul provizoriu al vieþii spirituale a monahilor din Zlatiþa.
ªederea cãlugãrilor în mãnãstirea Baziaº a avut o influenþã pozitivã asupra stãrii acesteia, fiindcă în anul 1855 s-a trecut la repararea acesteia. În anul 1860 biserica a fost pictatã în interior de pictorii Jivco ºi fiul sãu Dimitrie Petrovici din Zemun, ajutaþi de zugravul Moriþ Braer, dupã cum se poate vedea din textul unei table de metal ce se aflã ºi azi pe peretele dinspre miazãnoapte al bisericii.
Vizavi de aceasta, pe peretele de miazãzi se aflã o placã de marmorã care ne aratã cine a sprijinit ºi coordonat aceastã acþiune. Pe aceastã placã se disting numele patriarhului Iovan Raiacici ºi a episcopului Emilian Kenghelaþ ce indicã faptul cã aceastã lucrare s-a efectuat în timpul pãstoririi lor, iar cei care au ajutat ca ea sã fie dusã la bun sfârºit au fost coloneii Alexa Kukulevici, administratorul Iosif Þvetkovici ºi "fratele" Arsenie Moga, cât ºi ofiþerii Ilie Megheleº ºi Eugeniu Popovici (armiþier).
Înrãmatã în sticlã, se aflã pe peretele de miazãnoapte ºi o hârtie care cuprinde numele ctitorilor ºi binefãcãtorilor care au ajutat materialiceºte lucrãrile. Printre aceºtia se disting cneazul Serbiei Miloº Obrenovici ºi familia sa.
Tot în timpul ºederii cãlugãrilor de la Zlatiþa în Baziaº, a funcþionat aici ºi o ºcoalã mãnãstireascã, învãþãtorii fiind amintiþii egumenul David Arsenievici ºi ieromonahul Arsenie Moga.
În aceaºi perioadã la Baziaº sunt consemnate ºi douã cazuri de epitimie: cea a preotului Iovan Gruici din Alibunar ºi cea a preotului Cornerevei Nicolae Ursulescu.
Cãlugãrii mãnãstirii Zlatiþa au stat în Baziaº pânã în anul 1860, dupã care s-au reîntors la mãnãstirea renovatã din Zlatiþa.
Între anii 1868-1872, sub îndrumarea egumenului Zlatiþei, Luchian Ieremici, s-au efectuat reparaþiile atât asupra bisericii cât ºi a conacului mãnãstirii Baziaº. Aceste reparaþii s-au terminat, cum reiese din pecetea mãnãstirii Baziaº (din anul 1900), în anul 1872. Pecetea respectivã are reprezentatã în interior biserica mãnãstirii Baziaº, pe a cãrei turlã se distinge anul 1872. Cei care au ajutat la efectuarea acestor lucrãri au fost soþii Stefan ºi Iulka Andreievici din Zemun, dupã cum aratã placa de marmurã aflatã pe peretele de miazãzi imediat la intrarea sub clopotniþã.
Îmbolnãvirea, în anul 1887, a egumenului Lukian Ieremici ºi plecarea acestuia la mãnãstirea Voiloviþa, care putea sã-l întreþinã, duce la înrãutãþirea situaþiei economice a celor douã mãnãstiri punându-se chiar problema supra-vieþuirii lor.
Situaþia dificilã în care se gãsea mãnãstirea a determinat organele bisericeºti superioare sã afilieze temporar mãnãstirea Zlatiþa la mãnãstirea Voiloviþa care avea o situaþie mai bunã. Economia ambelor mãnãstiri este administratã pentru simplu timp de egumenul Iosif Iorgovici împreunã cu Stefan Almajanovici.
Prin numirea ieromonahului Sava Vlahovici de la mãnã-stirea Mesici în funcþia de egumen al Zlatiþei, mãnã-stirea se desprinde de Voiloviþa.
Pentru a ieºi din situaþia grea în care se aflau mãnãstirile Zlatiþa ºi Baziaº, se încearcã noi soluþii. Astfel dupã atâþia ani de dependenþã faþã de Zlatiþa, mãnãstirea Baziaº devine autonomã odatã cu numirea în anul 1900 în caracteristică de egumen al Baziaºului a lui Iosif Popovici care primeºte administrarea mãnãstirii Baziaº de la Sava Vlahovici pe data de 16 octombrie 1900.
Având conducerea de sine stãtãtoare, mãnãstirea intrã în secolul XX cu averea împuþinatã, trãind dintr-o micã grãdinã de legume ºi puþinã vie, cuprinzând în total 2 jugãre de pãmânt.
Situaþia grea a mãnãstirii îl determinã pe egumenul Iosif Popovici sã deschidã în anul 1900 un registru de donatori pentru mãnãstirea Baziaº.
Situaþia mãnãstirii s-a înrãutãþit ºi mai mult în timpul primului rãzboi global când biserica a fost þinta tunurilor de pe vasele de rãzboi aflate pe Dunãre.
Între timp egumenul Iosif Popovici s-a îmbolnãvit ºi nu mai era în situație sã redreseze situaþia mãnãstirii din Baziaº. Nu se ºtie când a plecat din Baziaº, dar în anul 1919 administratorul mãnãstirii din Baziaº a fost ieromonahul Constantin Iovanovici care nu stã mult aici, deoarece cu data de 1 octombrie 1923 este numit administrator la mãnãstirea Zlatiþa, unde rãmâne pânã în 1926, când moare.
În anul 1928, dupã 28 de ani de autonomie mãnã-stirea Baziaº este din nou afiliatã mãnãstirii Zlatiþa. Tot atunci ieromonahul Nicanor Savici este eliberat din funcþia de administrator al parohiei din Moldova Veche ºi este numit ca administrator provizoriu al mãnãstirii Zlatiþa.
Noul egumen împreunã cu episcopul Gheorghe Letici ºi protopopul Slobodan Costici au fãcut planuri pentru refacerea celor trei mãnãstiri, identificând ca surse de finanþare ajutoarele care vor primi de la administraþia din Kikinda ºi a oamenilor credincioºi.
Cu toate eforturile depuse de acest destoinic slujitor, Nicanor Savici, nu s-a reuºit în totalitate ceea ce ºi-a propus. Oricum eforturile sale rãmân lãudabile dacã avem în vedere cã atâta vreme cât a administrat toate cele trei mãnãstiri s-au conceput unele lucrãri: în anul 1930 s-a refãcut mãnãstirea Cusici, iar în 1934 s-au prins de fier zidurile bisericii mãnãstirii Zlatiþa.
Ce nu i-a permis lui Nicanor Savici sã îndeplineascã cele propuse, era starea materialã precarã a celor trei mãnãstiri, cât ºi vremurile grele de atunci dupã cum chiar el va arãta într-o scrisoare adresatã episcopului Letici.
În anul 1934, la Baziaº nu era nici un cãlugãr, în timp ce la Zlatiþa era ieromonahul Dimitrie Popovici care a fost trimis de la parohia Lucarevãþ. În acel an, la mãnãstirea Baziaº slujbele se oficiau o datã pe lunã. Cele câteva familii româneºti din Baziaº s-au adunat ºi au trimis o cerere la Ministerul Cultelor pentru a le da bani sã zideascã o capelã. Replica sârbilor ortodocºi în faþa acestei situaþii a fost promptã. Cu data de 1 iunie 1936 mãnãstirea Baziaº este din nou despãrþitã de mãnãstirea Zlatiþa ºi trecutã sub administraþia egumenului Pantelimon Doºen.
Dar pentru cã cele douã mãnãstiri nu-ºi achitau cu regularitate obligaþiile, egumenul Pantelimon Doºen era nevoit sã se adreseze mereu componentelor bisericeºti superioare pentru a primi ce i-a fost promis.
Între timp mãnãstirea se degrada continuu. Acest fapt l-a determinat pe egumenul Pantelimon Doºen sã lanseze prin intermediul revistei "Duhovna straja" un apel cãtre toþi cei care ar putea ajuta biserica mãnãstirii din Baziaº.
Glasul apelului a avut un efect scontat cãci în anul 1936 mãnãstirea a fost reparatã. În sprijinul mãnãstirii a stat episcopul Gheorghe Letici ºi câteva personalitãþi din Iugoslavia care au dorit ca numele lor sã rãmânã anonim. Patriarhia Serbiei, în sprijinul acestei acþiuni, a donat suma de 20.000 de dinari, iar societatea U.D.R. (Uzinele Domeniilor Reºiþa) a donat tabla necesarã acoperirii bisericii.
În intenþia egumenului Pantelimon Doºen a stat ca din ajutoare sã cumpere pãmânt ºi animale care sã asigure mãnãstirii o existenþã de sine stãtãtoare.
Acest lucru însã nu s-a reuºit întrucât, în anul 1937, prin moartea egumenului mãnãstirii Sf. Gheorghe, se face o nouã redistribuire a cãlugãrilor ºi egumenul Pantelimon este mutat de la mãnãstirea Baziaº, care devine din nou afiliatã la mãnãstirea Zlatiþa.
În anul 1939 conducerea mãnãstirii Baziaº este preluatã de ieromonahul Gheorghe Draghici ºi din nou se desparte de Zlatiþa.
În iunie 1940, Nicanor Savici este mutat la Bezdin, iar ieromonahul Gheorghe Draghici preia ºi administraþia mãnãstirii Zlatiþa.
În timpul celui de al II-lea rãzboi internațional starea mãnãstirii se înrãutãþeºte. În cursul anului 1944, între 28 august ºi 6 septembrie, Baziaºul a fost atacat de 9 ori de artileria germanã. În ziua de 6 septembrie, în cursul rezistenþei opuse de forþele armatei române, au pierit ºeful vamei împreunã cu 6 soldaþi de infanterie ºi un sergent elev.
La 1 decembrie 1945, conducerea celor trei mãnãstiri este preluatã de ieromonahul Kiril Seculici. Acesta a rezidat la mãnãstirea Zlatiþa pânã la 12.01.1947 când, dupã ce l-a gonit armata din biserica mãnãstirii, s-a mutat la mãnãstirea Baziaº. În baza unui proces verbal din 1949 a predat statului cu titlul de donaþie pãmântul mãnãstirii pe care nu l-a putut lucra, reþinând pentru mãnãstire 16 jugãre.
În condiþiile când noile autoritãþi comuniste ajunse la tărie au declanºat procesul de cooperativizare în sate învecinate mãnãstirii, pãrintelui Kiril Seculici i-a fost foarte greu sã reziste. În acelaºi an el se îmbolnãveºte ºi roagã organele bisericeºti superioare sã-l înlocuiascã cu un om tânãr ºi sãnãtos, dar cererea lui rãmâne fãrã rãspuns, deºi a repetat cererea ºi în anul urmãtor. În anul 1950 este nevoit sã predea autoritãþilor protocoalele celor botezaþi, nãscuþi ºi morþi.
În anul 1951, cu permisiunea sa, clopotul mãnãstirii ºi inventarul bisericii din Cusici este predat bisericii din Zlatiþa.
În anul 1953 în aºteptarea rãspunsului la cerere, pãrintele Kiril Seculici lucra în jur de 5 hectare de pãmânt.
Pe data de 13 noiembrie 1955, acest ultim ºi destoinic slujitor al altarului a murit de infarct în conacul mãnãstirii din Baziaº. A fost înmormântat în ziua de 15 noiembrie 1955, în cimitirul localitãþii din Baziaº, slujba înmormântãrii fiind oficiatã de protopopul Voin Pasculovici, preoþii Dimitrie Ivanov (Câmpia), Mihailo Stoianovici (Socol) ºi ieromonahul Simeon Grbici.
La iniþiativa P.S. Lukian, episcopul Slavoniei ºi administratorul Eparhiei Timiºorii, s-a ridicat în 1997 o cruce la mormântul acestui destoinic monah ºi s-a fãcut o slujbã de pomenire oficiatã chiar de Preasfinþia Sa în semn de omagiu faþã de strãdaniile pãrintelui Kiril Seculici de a menþine neatinsã flacãra credinþei în mãnãstirile Clisurei ºi Poliadiei.
O datã cu moartea ieromonahului Kiril Seculici s-a stins ºi viaþa monahalã în mãnãstirea Baziaº.
În perioada regimului comunist, mãnãstirea Baziaº a fost lãsatã pradã timpului, care a ruinat-o încetul cu încetul.
În anul 1980, graþie eforturilor credincioºilor din Clisura ºi Poliadia, mãnãstirea a fost supusã unor reparaþii consistente. Reparaþiile au constat în urmãtoarele: s-a stricat vechiul conac ºi s-a ridicat altul nou, s-a reparat zidul care înconjoarã mãnãstirea, s-a schimbat tabla de pe acoperiºul bisericii ºi s-a tencuit în exterior biserica mãnãstirii.
Demne de amintit aici sunt eforturile preoþilor din Clisura ºi Poliadia care au lucrat cot la cot cu credincioºii din aceste locuri. Un loc aparte în cadrul acestei acþiuni l-a avut preotul Vasile Vezelici împreunã cu enoriaºii sãi din Moldova Veche.
Cu toate eforturile din anii 1980-1982, când mãnãstirea a devenit funcþionalã, aici oficiindu-se slujbe mai ales cu ocazia prãznuirii sãrbãtoarei Preobra¾enje, biserica mãnãstirii necesitã reparaþii urgente în interior, unde pictura este în mare parte deterioratã.
Sã ne încredem în Dumnezeu cã vor veni vremuri mai bune, o brizã de speranþã în ce priveºte refacerea mãnãstirilor din acest colþ de þarã s-a ivit deja prin venirea Preasfinþiei Sale Lukian în excepție de administrator al Eparhiei Timiºoarei, mãnãstirea Zlatiþa simþind deja mâna pãstorului cel bun care vrea s-o aducã în starea de sfinþenie care a avut-o cândva. Sã nãdãjduim cã ºi mãnãstirea Baziaº va avea în curând aceiaºi soartã.
______________

* Din monografia "Mãnãstirea Baziaº"
de iereul Vasa Lupuloviæ ºi prof. Borislav Ð. Krstiæ
apãrutã în 1998, la Editura Uniunii Sârbilor din România

sursa;http://www.banaterra.eu/romana/m/manastirea%20bazias/index.htm
_________________
Poezia este infinitate de ipoteze. Axiomele sunt interzise! Mihai LEONTE
vezi;
http://www.flickr.com/photos/22071323@N06
http://moldovanoua.myforum.ro/

christynaro · Trimis: 25/08/2007 15:10 Titlul subiectului: site cu istoricul manastirii Bazias

http://www.rastko.org.yu/rastko-ro/manastir_bazjas.htm